Opere Jung, vol. 11 Psihologia religiei vestice si estice

Pozitia lui Jung in problema religiei, una dintre cele mai interesante si mai nuantate adoptate vreodata de un psiholog, a trezit numeroase discutii si controverse. Teologii l-au acuzat de ®psihologism¯, iar psihologii si psihanalistii de ®misticism¯.
Asemeni lui Freud, Jung considera religia ca pe rezultatul proiectiei in cer a psihismului inconstient. Spre deosebire de Freud, care deriva religia din inconstientul personal (complexul patern) si o considera un fenomen trecator, o ®iluzie¯, pe care stiinta o va risipi, Jung atribuie religiei perenitatea pe care o au arhetipurile inconstientului colectiv din care deriva, adica eternitate. Functia religiei este nu numai perena, ci si vitala, in masura in care asigura, intr-o forma simbolica, legatura dintre inconstientul colectiv si constiinta.
Daca astfel de afirmatii pot fi catalogate drept ®mistice¯, va decide cititorul prin lectura proprie. Dupa cum, aceeasi lectura va decide daca optiunea lui Jung de a-si limita cercetarea doar la faptele accesibile psihologiei (simboluri si credinte religioase) poate fi calificata drept reductionism psihologic.